în perioada 11-12 aprilie 2024, Consiliul Concurenței a desfășurat inspecții inopinate la câteva întreprinderi care activează pe piața comercializării dispozitivelor medicale. Inspecțiile se desfășoară în cadrul investigației inițiate pe semnele de încălcare a prevederilor art. 5 din Legea concurenței și anume participarea cu oferte trucate la proceduri electronice de achiziții publice.

Inspecțiile inopinate reprezintă o etapă a investigării. Scopul lor este identificarea și colectarea probelor relevante cauzei. Desfășurarea inspecțiilor nu semnifică că întreprinderile sunt vinovate de comportament anticoncurențial.

După finalizarea inspecțiilor, informațiile colectate vor fi analizate în vederea stabilirii altor acțiuni de investigare relevante. Legislația nu prevede vreun termen fix pentru finalizarea procedurii de investigație. El depinde de mai mulți factori, inclusiv complexitatea cazului, măsura în care întreprinderile implicate cooperează cu autoritatea de concurență, asigurarea respectării dreptului părților la apărare și a unui proces echitabil.

Consiliul Concurenței va acorda în continuare o atenție deosebită sectorului medical, asigurarea unei concurențe corecte și oneste în acest domeniu fiind crucială pentru bunăstarea tuturor cetățenilor Republicii Moldova.