La data de 4 aprilie 2019, la București s-a desfășurat Conferința „Ziua europeană a consumatorilor și a concurenței”, la care Consiliul Concurenței al Republicii Moldova a fost reprezentat de domnul Ion MAXIM, Vicepreședinte al Consiliului Concurenței.
Conferința a pus în dezbatere subiecte de interes ce vizează politica de concurență și interesele economice ale consumatorilor, în scopul respectării normelor, funcționării corespunzătoare a pieței interne și facilitării convergenței la nivelul Uniunii Europene. Totodată, evenimentul a oferit participanților posibilitatea de a fi implicați într-o activitate dinamică asupra sinergiilor dintre politicile în domeniul concurenței și cele în domeniul protecției consumatorilor în economia digitală.
Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Concurenței din România în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.
Consiliul Concurenței
05.04.2019