Marți, 19 decembrie, a avut loc o nouă ședință dedicată implementării Programului național în domeniul concurenței și ajutorului de stat pentru anii 2017-2020, cu participarea reprezentanților Agenției Servicii Publice. Menționăm că, Agenția Servicii Publice oferă o gamă largă de servicii publice în regim de drept exclusiv.
Principale subiectele abordate în cadrul ședinței s-au axat pe realizarea pct. 1-4 (optimizarea drepturilor exclusive) din Planul de acțiuni privind implementarea Programului menționat precum: aspecte privind serviciile prestate, metodologia de calcul a tarifelor și veniturile obținute din acestea, pentru fiecare departament din cadrul Agenției Servicii Publice, perspective de îmbunătățire etc.
Totodată, atenționăm că autoritățile publice centrale de specialitate, autoritățile administrației publice locale, autoritățile cu funcții de reglementare și control, în limitele competențelor urmează să identifice bariere anticoncurențiale și acțiuni de înlăturare a acestora și să prezinte Consiliului Concurenței, până la data de 15 ianuarie, informații cu privire la executarea Programului.
Consiliul Concurenței
20.12.2017