Viorica CĂRARE, Președintele Consiliului Concurenței al Republicii Moldova și Nodar KHADURI, Președintele Agenției pentru Concurență din Georgia s-au întrunit astăzi, 13 noiembrie 2018, într-o ședință la sediul Consiliului Concurenței al Republicii Moldova. întrevederea are loc în cadrul vizitei domnului KHADURI, la Chișinău.
La ședință au fost discutate subiecte ce țin de fortificarea cooperării profesionale între cele două autorități; promovarea și intensificarea schimbului de experiență și informații, inclusiv în domeniul investigațiilor, cu referire la încălcarea normelor concurențiale.
Discuțiile vor servi drept scop la extinderea și fortificarea cooperării în beneficiul reciproc al colaboratorilor ambelor autorități. De asemenea întrevederea v-a constitui drept platformă la dezvoltarea și aprofundarea relațiilor de colaborare între Consiliul Concurenței și Agenției pentru Concurență din Georgia.
Amintim, că la 17 noiembrie 2017, a fost semnat Memorandum-ul de colaborare în domeniul concurenței între Consiliului Concurenței al Republicii Moldova și Agenția pentru Concurență din Georgia.
Consiliul Concurenței
13.11.2018