Chiar acum, are loc cea de-a XVII-a ediție Competition CaFÉ cu reprezentanții autorităților publice centrale și autorităților de reglementare din Republica Moldova, dedicată „Implementării Programului național în domeniul concurenței și ajutorului de stat”.

Cu un cuvânt de salut evenimentul este deschis de Viorica CĂRARE, Președintele Consiliului Concurenței al Republicii Moldova.

Ședința este moderată de domnul Veaceslav GUȚUȚUI, Membru al Plenului Consiliului Concurenței, care va prezenta participanților Principalele prevederi ale Programului și va vorbi despre implementarea Programului, etape și responsabilitățiReprezentanții autorităților publice vor fi invitați să vorbească despre politica concurențială din perspectiva autorităților publice în contextul implementării Programului.

Amintim că Programul național în domeniul concurenței și ajutorului de stat pentru anii 2017-2020 a fost aprobat de Parlament (Legea nr.169 din  20.07.2017, publicat în Monitorul Oficial nr.301-315/533 din 18.08.2017). Obiectivul general al Programului îl reprezintă dezvoltarea mediului concurențial loial prin deschiderea sectoarelor economice către concurență și monitorizarea eficientă a ajutorului de stat.

Totodată, atenționăm că autoritățile publice centrale de specialitate, autoritățile administrației publice locale, autoritățile cu funcții de reglementare și control, în limitele competențelor, urmează să identifice bariere anticoncurențiale și acțiuni de înlăturare ale acestora, precum și să asigure alinierea schemelor de ajutor de stat în conformitate cu angajamentele ce reies din Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.

Eveniment organizat cu susținerea Proiectului UE „Suport pentru Consiliul Concurenței”, finanțat din fonduri europene. 

Consiliul Concurenței

 

17 octombrie 2017