Astăzi, 15 februarie 2018, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului a fost examinat și votat proiectul Hotărârii Parlamentului prin care a fost instituită Ziua Concurenței. Sărbătoarea va fi consemnată anual la 30 iunie, dată la care în anul 2000 a fost adoptată Legea cu privire la protecția Concurenței.

Acest proiect a fost elaborat de Consiliul Concurenței în scopul promovării în societate a culturii concurențiale pentru promovarea intereselor legitime ale consumatorilor cât și pentru asigurarea prin informare, în societate a relațiilor ce țin de prevenirea practicilor anticoncurențiale și a concurenței neloiale.Instituirea „Zilei Concurenței” va determina creșterea gradului de conștientizare a necesitații existenței unui mediu concurențial loial, dar și a rolului și locului concurenței într-o economie de piață, în condițiile în care un grad ridicat de concurență poate îmbunătăți performanța economică a unui stat, să deschidă oportunități de afaceri cetățenilor acestuia și să reducă costul bunurilor și serviciilor la nivelul întregii economii.

Totodată, instituirea „Zilei Concurenței”, va alinia Republica Moldova la bunele practici internaționale și va permite de a discuta și de a evidenția în societate problemele ce țin de concurență la nivel național, cât și de a promova politicile în domeniul concurenței.

Consiliul Concurenței 

15 februarie 2017