Prin Decizia Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2015 a fost respins ca neîntemeiat apelul depus de Î.S. Calea Ferată din Moldova împotriva Hotărîrii Judecătoriei Centru din 03.12.2014, în pricina civilă intentată de Consiliul Concurenței către Î.S. Calea Ferată din Moldova” privind încasarea amenzii în bugetul de stat.

 Menționăm că prin Hotărîrea Judecătoriei Centru din 03.12.2014 instanța a admis acțiunea intentată de Consiliul Concurenței și a dispus încasarea din contul Î.S. Calea Ferată din Moldova” în bugetul de stat a sumei de 1 389 039,594 lei, ceea ce constituie 10 % din venitul obținut de pârât pentru încălcarea legislației cu privire la protecția concurenței.

   Amintim că la baza acțiunii, intentate în instanță de Consiliul Concurenței, a stat Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. APD-58-12/10 din 20 decembrie 2012, prin care s-a stabilit situația dominantă deținută de Î.S. Calea Ferată din Moldova” pe piața serviciilor de transport feroviar de mărfuri din Republica Moldova și s-a constatat încălcarea de către Î.S. Calea Ferată din Moldova” a art. 6 lit. (d) din Legea nr. 1103-XIV din 30.06.2000 cu privire la protecția concurenței, manifestată prin aplicarea tarifului internațional pentru serviciile de transport feroviar prestate de către Î.S. Calea Ferată din Moldova” la transportarea mărfurilor atunci cînd un punct de plecare/destinație este Portul Internațional Liber Giurgiulești”, iar altul fiind orice alt punct de plecare pe teritoriul Republicii Moldova.

Consiliul Concurenței

26.06.2015