Conform prevederilor articolului 35 al Legii Concurenţei Nr. 183 din 11.07.2012, Consiliul Concurenţei este constituit din conducere, aparat executiv, format din subdiviziuni specializate şi operaţionale. Consiliul Concurenţei este condus de Plenul Consiliului Concurenţei.
Plenul Consiliului Concurenței este un organ colegial decizional compus din 5 membri: 1 președinte, 2 vicepreședinți, 3 membri ai Plenului. Președintele și cei 2 vicepreședinți ai Plenului au rolul respectiv de președinte și vicepreședinți ai Consiliului Concurenței.
Membrii Plenului Consiliului Concurenţei exercită funcţii de demnitate publică. Personalul Consiliului Concurenţei este compus din personal de specialitate, care cade sub incidenţa Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, şi personal tehnic.