Consiliul Concurenței analizează notificarea depusă de către „Eurotransgaz” S.R.L ce se referă la intenția acesteia de a prelua controlul asupra î.S. „Vestmoldtransgaz”, întreprindere de stat care gestionează gazoductul Iași-Ungheni și prestează serviciile de transport al gazelor naturale prin intermediul acestuia pe teritoriul Republicii Moldova, prin cumpărarea complexului patrimonial unic – întreprinderea de stat „Vestmoldtransgaz” la concurs investițional.
Genurile principale de activitate al companiei „Eurotransgaz” S.R.L sunt producerea, transportul, distribuția, stocarea și furnizarea gazelor naturale; transportul prin conducte; depozitări, iar al î.S. „Vestmoldtransgaz” sunt producerea, transportul, distribuția, stocarea și furnizarea gazelor naturale comprimate pentru vehicule la stațiile de alimentare.
în vederea stabilirii compatibilității concentrării economice cu un mediu concurențial normal, autoritatea de concurență va analiza operațiunea notificată, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice.
Consiliul Concurenței este interesat în obținerea observațiilor și punctelor de vedere de la agenții economici terți referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza, afectează sau poate afecta concurența de pe piața dată.
Observațiile și punctele de vedere pot fi transmise autorității de concurență prin fax, la numărul: 022 27 37 43, prin e-mail, la adresa: office@competition.md sau prin poștă la următoarea adresă: Consiliul Concurenței, MD-2001, Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 73/1.