Consiliul Concurenței examinează notificarea parvenită de la Consiliul municipal Chișinău cu privire la acordarea unor măsuri de sprijin Î.M. Regia”Autosalubritate”, în vederea prestării serviciilor de transportare și evacuare a deșeurilor menajere solide, în raza municipiului Chișinău, precum și în suburbiile acestuia.

Mijloacele financiare care urmează a fi utilizate de către întreprindere în scopul prestării serviciilor de transport și evacuare a deșeurilor menajere, sunt destinate să răspundă unei nevoi sociale esențiale a populației din municipiul Chișinău, cum ar fi cerințele de protecție a sănătății și a mediului.

Totodată, Îmbunătățirea serviciilor publice din Republica Moldova, inclusiv cele locale, este un obiectiv stabilit de către autoritățile publice, în condițiile prevederilor Acordului de Asociere UE – Republica Moldova, fapt care se regăsește și în Strategia națională de dezvoltare „Moldova 2030″.

Notificarea a devenit efectivă la data de 29.05.2024.

în acest context, Consiliul Concurenței este interesat de obținerea observațiilor și punctelor de vedere de la terți, în legătură cu notificarea menționată.

Observațiile și punctele de vedere pot fi transmise autorității de concurență, prin e-mail, la adresa: office@competition.md sau prin poștă la următoarea adresă: Consiliul Concurenței, MD-2068, Chișinău, str. Alecu Russo, 1, bloc A-1, Etajul 2.