Consiliul Concurenței examinează notificarea parvenită de la Ministerul Finanțelor cu privire la acordarea unei măsuri de sprijin sub formă de împrumut cu dobânzi preferențiale S.A. „Energocom”, în scopul realizării Proiectului „Securitatea Furnizării Gazelor Naturale”.

Ținând cont de criza energetică care se răsfrânge asupra stabilității piețelor energetice regionale, îndeosebi ale statelor în curs de dezvoltare (dependente de importurile de resurse energetice) cu un număr sporit de consumatori vulnerabili și o pondere majorată a cotei resurselor energetice în coșul unic de consum, întreprinderea desemnată de către stat în scopul implementării Proiectului „Securitatea Furnizării Gazelor Naturale”, prin acțiunile sale, va realiza obiectivul principal al Proiectului, ce constă în consolidarea securității energetice a Republicii Moldova și atenuarea riscului de perturbare a livrării gazelor naturale.

Adițional, aceasta va contribui și la onorarea angajamentelor statului asumate în cadrul Tratatului de instituire a Comunității Energetice și a Acordului de Asociere RM-UE și transpuse în Strategia Energetică a Republicii Moldova până în anul 2030, privind diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu resurse energetice.

Notificarea a devenit efectivă la data de 22.09.2023.

în acest context, Consiliul Concurenței este interesat de obținerea observațiilor și punctelor de vedere de la terți, în legătură cu notificarea menționată.

Observațiile și punctele de vedere pot fi transmise autorității de concurență, prin e-mail, la adresa: office@competition.md sau prin poștă la următoarea adresă: Consiliul Concurenței, etajul 5, strada Alecu Russo 1, MD-2068, municipiul Chișinău.