Consiliul Concurenței, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional și art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, anunță despre inițierea procesului de elaborare a proiectului Regulamentului privind criteriile pentru analiza compatibilității ajutoarelor de stat pentru formare care fac obiectul notificării individuale, care va asigura transpunerea actului UE Comunicarea Comisiei Criterii pentru analiza compatibilității ajutoarelor de stat pentru formare care fac obiectul notificării individuale (2009/C 188), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 188 din 11.08.2009.
În vederea asigurării implementării prevederilor Legii nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat și realizării angajamentelor Republicii Moldova asumate în baza Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Statele Membre ale acestora, pe de altă parte, și anume, în partea ce ține de armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat, este necesară elaborarea Regulamentului privind criteriile pentru analiza compatibilității ajutoarelor de stat pentru formare care fac obiectul notificării individuale, ce va fi aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Concurenței.
Respectiv, în scopul asigurării transparenței și eficientizării procesului de elaborare a proiectului Regulamentului privind criteriile pentru analiza compatibilității ajutoarelor de stat pentru formare care fac obiectul notificării individuale, Consiliul Concurenței îndeamnă implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens.
Propunerile și recomandările părților interesate pot fi expediate până la data de 05 decembrie 2025 în adresa Consiliului Concurenței, precum și în format electronic:office@competition.md
Persoana de contact: Galina Munteanu, controlor de stat superior Direcția evaluare și monitorizare a ajutorului de stat, tel: 076-060-179, 076-060-182 sau e-mail: munteanu.galina@competition.md

