Consiliul Concurenței, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional și art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, anunță despre inițierea procesului de elaborare a proiectului Metodologiei  de stabilire a ratelor de referință și de scont.

în vederea asigurării implementării prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat, luând în considerare modificările operate prin Legea nr. 341/2023 pentru modificarea Legii nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat, și întru realizarea angajamentelor Republicii Moldova asumate în baza Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Statele Membre ale acestora, pe de altă parte, și anume, în partea ce ține de armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat, este necesar elaborarea Metodologiei  de stabilire a ratelor de referință și de scont, ce va fi aprobată prin hotărârea Plenului Consiliului Concurenței.

Respectiv, întru asigurarea transparenței și eficientizării procesului de elaborare a proiectului Metodologiei  de stabilire a ratelor de referință și de scont, Consiliul Concurenței solicită implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens.

Propunerile și recomandările părților interesate, cu privire la elaborarea proiectului menționat, pot fi expediate în adresa Consiliului Concurenței, precum și în format electronic, la adresa: office@competition.md.

Propunerile urmează a fi prezentate până la data de 28 decembrie 2023.

Persoana de contact: Silvia GNACIUC, tel: 076060183, Controloare Superioară de Stat, Direcția Evidență și Raportare a Ajutorului de Stat.