Consiliul Concurenței, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional și art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, anunță despre inițiativa de elaborare a modificărilor la Regulamentul privind organizarea și funcționarea Consiliului Concurenței aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenței nr. 8 din 28.12.2012.
în contextul modificărilor operate la Legea concurenței*nr. 183/2012 și armonizării legislației naționale la legislația Uniunii Europene, proiectul urmează a fi elaborat în vederea completării prevederilor ce vizează organizarea și funcționarea Consiliului Concurenței în acord cu alin.(4) art.35 din Legea concurenței* nr. 183/2012.
Astfel, în scopul eficientizării procesului de elaborare a proiectului Regulamentului, solicităm prezentarea, până la 22 decembrie 2023, a opiniilor, propunerilor și recomandărilor referitoare la această inițiativă, pe adresa poștală: Consiliul Concurenței, str. Alecu Russo, 1, etajul 5, mun. Chișinău sau, în format electronic, pe adresa de e-mail: office@competition.md.
Pentru informații adiționale poate fi contactată persoana responsabilă: Dna. Gabriela Corcimari, Șef a Direcției Juridice, tel. 076060186 sau e-mail: corcimari.gabriela@competition.md.