Consiliul Concurenței, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional și art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, anunță despre inițiativa de elaborare a proiectului Regulamentului privind aplicarea procedurii simplificate în cazurile de acordare a tratamentului favorabil întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi care recunosc săvârșirea unei practici anticoncurențiale ce urmează a fi aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Concurenței.
în vederea armonizării legislației naționale din domeniul concurenței cu legislația Uniunii Europene, proiectul Regulamentului urmează a fi elaborat în vederea implementării art. 731 din Legea concurenței, pentru asigurarea reglementării procedurii simplificate în cazurile de acordare a tratamentului favorabil întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi care vor recunoaște săvârșirea unei practici anticoncurențiale.
în scopul eficientizării procesului de elaborare a proiectului Regulamentului, solicităm prezentarea, până la 22 decembrie 2023, a opiniilor, propunerilor și recomandărilor referitoare la această inițiativă, pe adresa poștală: Consiliul Concurenței, str. Alecu Russo, 1, etajul 5, mun. Chișinău sau, în format electronic, pe adresa de e-mail: office@competition.md.
Pentru informații adiționale poate fi contactată persoana responsabilă: Dna. Elena Sedlețchi, tel. 076060186 sau e-mail: sedletchi.elena@competition.md.