Consiliul Concurenței al Republicii Moldova, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova (USM) și cu sprijinul proiectului Twinning, a organizat pe 8 decembrie 2025 un eveniment public dedicat aplicării legislației concurenței în Uniunea Europeană, în contextul celebrării Zilei Mondiale a Concurenței.

Evenimentul a reunit studenți de la Facultatea de Drept a USM, interesați de modul în care autoritățile europene investighează și sancționează practicile anticoncurențiale.

Sesiunea a fost deschis de Alexei Gherțescu, Președintele Consiliului Concurenței al Republicii Moldova, care a subliniat rolul esențial al concurenței pentru buna funcționare a economiei. În discursul său, acesta a evidențiat importanța formării unei noi generații de specialiști în domeniu, declarând că instituția are nevoie de talente tinere, motivate și bine pregătite juridic. Domnul Gherțescu și-a exprimat încrederea că printre studenții prezenți se află viitori colegi care vor contribui la consolidarea practicii concurențiale în Republica Moldova.

La deschiderea evenimentului a participat și Decanul Facultății de Drept a USM, Sergiu Băieșu, care a subliniat importanța cooperării dintre mediul academic și autoritățile de concurență, precum și rolul fundamental al educației juridice în formarea unei generații de profesioniști capabili să contribuie la funcționarea corectă a piețelor.

În cadrul evenimentului, trei experți internaționali au prezentat și analizat cazuri relevante din practica aplicării articolelor 101 și 102 ale Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Prezentările au vizat investigațiile desfășurate de autoritățile naționale de concurență în diferite domenii și sectoare. Vorbitorii au explicat modul în care sunt analizate acordurile anticoncurențiale și abuzurile de poziție dominantă, evidențiind criteriile esențiale care determină dacă un comportament reprezintă sau nu o încălcare a regulilor de concurență.

Expertiza acestora a scos în evidență importanța evaluării probelor economice și juridice, inclusiv analiza structurii pieței, a poziției întreprinderilor implicate, a efectelor potențiale asupra consumatorilor și a existenței unor justificări obiective. În special, vorbitorii au menționat provocările întâlnite în delimitarea comportamentelor unilaterale legitime de cele care pot constitui abuzuri, precum și dificultatea de a diferenția cooperarea dintre companii de acordurile care restrâng concurența.

Totodată, experții au subliniat că multe investigații sunt declanșate de întrebări-cheie, precum: De ce a fost modificat comportamentul pe piață? Care sunt efectele reale sau potențiale asupra consumatorilor? Există indicii de coordonare între competitori? Astfel de întrebări determină direcția analizei și ajută autoritățile să stabilească dacă există indicii suficiente pentru a continua o investigație.

Studenții au avut ocazia să adreseze întrebări, să discute scenarii ipotetice și să analizeze implicațiile economice și juridice ale fiecărui caz. Dialogul a pus în valoare interesul sporit al tinerilor pentru dreptul concurenței și pentru mecanismele care asigură funcționarea piețelor într-un mod corect și transparent.

Notă: Proiectul de Twinning „Consolidarea capacității instituționale a Consiliului Concurenței de a aplica politica în domeniul concurenței și al ajutoarelor de stat în conformitate cu cele mai bune practici din UE” este finanțat de UE și implementat de România, Lituania și Polonia, pe o durată de 27 luni.