Astăzi, 16 februarie 2022 Consiliul Concurenței din Republica Moldova marchează cincisprezece ani de activitate. Obiectivul principal a autorității de concurență este creșterea bunăstării consumatorilor, astfel pe parcursul a 15 ani impactul pozitiv asupra bunăstării consumatorilor Republicii Moldova ca urmare a acțiunilor Consiliului Concurenței estimat în baza Metodologiei OECD este de circa 2,5 miliarde lei, adoptate 728 decizii, aplicate amenzi peste 250 milioane lei, și mai mult de 1000 de avize emise.
Cu prilejul aniversării aducem sincere felicitări și mulțumiri colegilor care au activat / activează în cadrul autorității, pentru dedicația și profesionalismul demonstrat pe parcursul anilor.
Scurt istoric
Prin Hotărârea Parlamentului Nr. 21-XVI din 16.02.2007 a fost desemnată conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Concurenței și ca rezultat a fost creată autoritatea națională de concurență, având ca scop promovarea politicii statului în domeniul protecției concurenței. Odată cu adoptarea Legii Concurenței nr.183/2012, Agenția Națională pentru Protecția Concurenței a fost reorganizată în Consiliul Concurenței.