în perioada 6-8 decembrie 2023, delegația Consiliului Concurenței condusă de Alexei GHERȚESCU, Președintele Consiliului Concurenței a realizat o vizită de lucru la Paris, FRANȚA.

Programul vizitei a cuprins o serie de întrevederi bilaterale și multilaterale precum și participarea reprezentanților Consiliului Concurenței la cel de-al 22-lea Forum Mondial al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru Concurență.

Forumul Mondial al OCDE întrunește experți și reprezentanți de nivel înalt din aproape 100 țări ale lumii, din Europa, Asia, Africa, America și Oceania. Principalele subiecte ale ediției din acest an au vizat globalizarea și regionalizarea politicilor de concurență, alternative pentru programele de clemență, utilizarea probelor economice în investigarea cazurilor de cartel, evaluarea ex-post a concentrărilor economice, precum și promovarea principiilor egalității de gen în politicile din domeniul concurenței.

Totodată, la data de 6 decembrie 2023, Alexei GHERȚESCU, Președintele Consiliului Concurenței a participat la o ședință de lucru cu reprezentații OCDE, și anume cu dl Daniel QUADBECK, Șef Direcție pentru Europa de Est și Caucazul de Sud al OCDE și șefa Centrului Regional de Concurență al OCDE din Budapesta, dna Maria Pilar Canedo. In cadrul ședinței au fost aborodate oportunitățile de viitoare cooperare în domeniul politicilor concurențiale și reformelor ce se impun în acest sens, în special prin prisma Memorandumului de înțelegere între  Republica Moldova și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care urmează a fi semnat în viitorul apropiat.

în data de 7 decembrie 2023 Președintele Consiliului Concurenței, a consemnat aderarea Autorității Federale de Concurență din Austria la platforma regională de cooperare în domeniul concurenței, înființată în aprilie 2023 prin semnarea Memorandumului de colaborare multilateral.

Scopul Memorandumului rezidă în dezvoltarea și fortificarea relațiilor de cooperare regională în domeniul politicii de concurență și al aplicării legislației concurențiale prin asigurarea schimbului de experiență la nivel regional și acordarea de asistență tehnică autorităților naționale de concurență din Republica Moldova și Ucraina, în contextul parcursului european al acestora.

în acest sens, exprimându-și dorința de a promova cooperarea regională în domeniul politicii de concurență și al aplicării legislației în domeniul concurenței, și de a oferi expertiză, Autoritatea Federală de Concurență din Austria s-a alăturat acestei inițiate de cooperare regională.