Cu această ocazie, de Ziua Internațională a Femeii, permiteți să-mi exprim întreaga stimă și admirație față de Dumneavoastră și să Vă urez cele mai alese urări de multă sănătate și fericire, realizări profesionale și personale.

Sunt ferm convins că activitatea și dezvoltarea Consiliului Concurenței ar fi imposibile fără cunoștințele, expertiza, implicarea și munca Voastră, care sunt absolut esențiale în realizarea obligațiunilor și competențelor sale instituționale.

Multe din succesele autorității, nu deloc ușoare, au fost obținute datorită sprijinului oferit și implicării Dumneavoastră nemijlocit.

în acest sens, contribuția zilnică pe care o aduceți în menținerea unui mediu concurențial loial în Republica Moldova, sporind bunăstarea consumatorilor și prosperitatea economică a țării, este un ferm exemplu de devotament, curaj și exercitare cu buna credință a atribuțiilor profesionale.

Dragi femei, liniștea, fericirea, bunăstarea și echilibrul în cadrul autorității depind de Domniile Voastre. Pentru toate acestea Vă purtăm recunoștință și admirație.

Fie ca visurile și dorințele Dumneavoastră să se realizeze, inspirația, bunătatea, răbdarea și înțelepciunea să nu Vă părăsească niciodată, iar forța de a trece cu demnitate peste greutăți și spiritul competitiv să Vă însoțească pretutindeni!

Cu respect și înaltă considerațiune,

 

Alexei GHERȚESCU,

Președintele Consiliului Concurenței