În perioada 11 februarie – 3 martie 2026, Consiliul Concurenței a desfășurat trei sesiuni de informare cu furnizorii de ajutor de stat din raioanele Ungheni (11 februarie), Ialoveni (20 februarie) și Călărași (3 martie). Întâlnirile au avut drept obiectiv clarificarea modului de aplicare, în practică, a normelor privind ajutorul de stat de către autoritățile care acordă măsuri de sprijin din resurse publice.

Pe parcursul discuțiilor, reprezentanții Consiliului Concurenței au prezentat principalele prevederi ale cadrului normativ în domeniul ajutorului de stat. Au fost clarificate noțiunile de ajutor de stat și ajutor de minimis, precum și procedurile aplicabile pentru acordarea acestora.

O atenție sporită a fost acordată obligațiilor privind notificarea ajutorului de stat, precum și raportării aferente atât ajutorului de stat, cât și ajutorului de minimis, responsabilități ce revin autorităților administrației publice locale.

Totodată, au fost evidențiate particularitățile acordării ajutorului de stat destinat prestării serviciilor de interes economic general, fiind subliniate condițiile și regulile specifice aplicabile în acest domeniu.

Întâlnirile au fost organizate într-un format interactiv, bazat pe sesiuni de întrebări și răspunsuri, oferind participanților posibilitatea de a corela cerințele legale cu situații concrete întâlnite în activitatea lor curentă.

Totodată, a fost subliniat că respectarea regulilor în materia ajutorului de stat reprezintă o condiție esențială pentru asigurarea utilizării transparente și eficiente a fondurilor publice, prevenirea denaturării concurenței și menținerea unui mediu concurențial normal.

Aceste sesiuni fac parte din acțiunile de informare derulate de Consiliul Concurenței în teritoriu, menite să consolideze cooperarea cu autoritățile publice și să sprijine o aplicare uniformă a regulilor privind ajutoarele de stat.

Notă: În sprijinul autorităților care acordă măsuri de sprijin, Consiliul Concurenței a publicat recent un Ghid privind calculul valorii ajutorului de stat.