Astăzi, 12 aprilie 2019, reprezentanții Consiliului Concurenței u susținut un seminar de informare practică a reprezentanților APL-urilor din raionul Cahul.

în cadrul evenimentului, reprezentanții Consiliului Concurenței au participat cu prezentări dedicate aplicării corespunzătoare a prevederilor legislației din domeniul ajutorului de stat. în special au fost abordate subiecte ce țin de: identificarea serviciilor de interes economic general (SIEG), acordarea ajutoarelor de stat pentru prestarea SIEG, actul de atribuire, determinarea valorii ajutoarelor de stat pentru prestarea SIEG și în special pe implementarea prevederilor p. 34-35 din Programul național în domeniul concurenței și ajutorului de stat pentru anii 2017-2020. 

Eveniment organizat cu susținerea Unității de Implementare a Grupului Băncii Mondiale.

Consiliul Concurenței 

12.04.2019