Chiar acum la Consiliul Concurenței se desfășoară cel de-al doilea seminar, susținut de  Dr. Heinrich HOELZLER, team-leader-ul Proiectului UE „Suport pentru Consiliul Concurenței” în cadrul cursului de seminare al cărui start a fost dat săptămâna precedentă.

Seminarul continuă subiectul concentrărilor economice discutat anterior și se axează în special pe cazuri de concentrare economică  între întreprinderile ce activează pe aceeași piață.

Amintim că, Proiectul Uniunii Europene „Suport pentru Consiliul Concurenței”, care a demarat recent, prevede o serie de activități legate de dezvoltarea capacităților instituționale ale Consiliului Concurenței, aplicarea legii concurențiale și a reglementărilor aferente, îmbunătățirea culturii concurențiale și conștientizarea de către societate a subiectelor de ordin concurențial.

Consiliul Concurenței

25 februarie 2016