Consiliul Concurenței, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional și art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, anunță despre inițierea procesului de elaborare a proiectului Regulamentului privind ajutoarele de stat în cazul dezvoltării rapide a rețelelor de comunicații în bandă largă care va asigura transpunerea actului UE Comunicare a Comisiei Orientări privind ajutoarele de stat pentru rețelele în bandă largă(2023/C 36/01).

În vederea asigurării implementării prevederilor Legii nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat și realizării angajamentelor Republicii Moldova asumate în baza Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Statele Membre ale acestora, pe de altă parte, și anume, în partea ce ține de armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat, este necesară elaborarea Regulamentului privind ajutoarele de stat în cazul dezvoltării rapide a rețelelor de comunicații în bandă largă, ce va fi aprobată prin hotărârea Plenului Consiliului Concurenței.

Respectiv, în scopul asigurării transparenței și eficientizării procesului de elaborare a proiectului Regulamentului privind ajutoarele de stat în cazul dezvoltării rapide a rețelelor de comunicații în bandă largă, Consiliul Concurenței îndeamnă implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens.

Propunerile și recomandările părților interesate pot fi expediate, până la data de 05 decembrie 2025, în adresa Consiliului Concurenței, precum și în format electronic, la adresa:office@competition.md.

Pentru informații adiționale poate fi contactată persoana responsabilă: Dna Iana Iscra, Controlor de stat, telefon:076060179 sau e-mail: iscra.iana@competition.md