Consiliul Concurenței, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional și art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, anunță despre inițierea procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre a Plenului Consiliului Concurenței de modificare a Hotărârii Plenului Consiliului Concurenței nr. 06/2024 cu privire la aprobarea Regulamentului privind ajutorul de minimis, care va asigura transpunerea actului UE Regulamentul (UE) 2023/2831 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis (CELEX: 32023R2831), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 2023/2831, 15.12.2023.
În vederea asigurării implementării prevederilor Legii nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat și întru realizarea angajamentelor Republicii Moldova asumate în baza Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Statele Membre ale acestora, pe de altă parte, și anume, în partea ce ține de armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat, este necesar elaborarea proiectului de Hotărâre a Plenului Consiliului Concurenței de modificare a Hotărârii Plenului Consiliului Concurenței nr. 06/2024 cu privire la aprobarea Regulamentului privind ajutorul de minimis.
Respectiv, întru asigurarea transparenței și eficientizării procesului de elaborare a proiectului de Hotărâre a Plenului Consiliului Concurenței de modificare a Hotărârii Plenului Consiliului Concurenței nr. 06/2024 cu privire la aprobarea Regulamentului privind ajutorul de minimis, Consiliul Concurenței solicită implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens.
Propunerile și recomandările părților interesate, cu privire la elaborarea proiectului menționat, pot fi expediate în adresa Consiliului Concurenței, precum și în format electronic, la adresa: office@competition.md.
Propunerile urmează a fi prezentate până la data de 30 ianuarie 2026.
Persoana de contact: Silvia GNACIUC, tel.: (022)27-37-43, 076060183, controlor de stat principal al Direcției evidență și raportare a ajutorului de stat.

