Consiliul Concurenței, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional și art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, anunță despre inițierea procesului de elaborare a proiectului Regulamentului privind anumite măsuri de ajutor de stat acordate în contextul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră după 2021, care va asigura transpunerea actului UE – Orientări privind anumite măsuri de ajutor de stat în contextul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră după 2021 (2020/C 317/04), (CELEX:52020XC0925(01), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 317, 25.09.2020).
În vederea asigurării implementării prevederilor Legii nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat și realizării angajamentelor Republicii Moldova asumate în baza Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Statele Membre ale acestora, pe de altă parte, și anume, în partea ce ține de armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat, este necesară elaborarea Regulamentului privind anumite măsuri de ajutor de stat acordate în contextul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră după 2021, ce va fi aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Concurenței.
Respectiv, în scopul asigurării transparenței și eficientizării procesului de elaborare a proiectului Regulamentului privind anumite măsuri de ajutor de stat acordate în contextul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră după 2021, Consiliul Concurenței îndeamnă implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens.
Propunerile și recomandările părților interesate pot fi expediate în adresa Consiliului Concurenței, precum și în format electronic: office@competition.md
Propunerile urmează a fi prezentate până la data de 28 februarie 2026.
Persoana de contact: Aurelian HOTINEANU, tel: (022) 27-06-06, șef adjunct al Direcției evaluare și monitorizare a ajutorului de stat.

