Consiliul Concurenței, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional și art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, anunță despre inițierea procesului de elaborare a proiectului Regulamentului privind deschiderea pieței pentru serviciile de transport feroviar intern de călători, care va asigura transpunerea actului UE Regulamentul (UE) 2016/2338 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2016 de modificare a regulamentului (CE) nr.1370/2007 în ceea ce privește deschiderea pieței pentru serviciile de transport feroviar intern de călători (Text cu relevanță pentru SEE)), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 354/22 din 23.12.2016.

În vederea asigurării implementării prevederilor Legii nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat și realizării angajamentelor Republicii Moldova asumate în baza Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Statele Membre ale acestora, pe de altă parte, și anume, în partea ce ține de armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat, este necesară elaborarea Regulamentului privind deschiderea pieței pentru serviciile de transport feroviar intern de călători, ce va fi aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Concurenței.

Respectiv, în scopul asigurării transparenței și eficientizării procesului de elaborare a proiectului Regulamentului privind deschiderea pieței pentru serviciile de transport feroviar intern de călători, Consiliul Concurenței îndeamnă implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens.

Propunerile și recomandările părților interesate pot fi expediate până la data de 25 februarie 2026 în adresa Consiliului Concurenței, precum și în format electronic:office@competition.md

Persoana de contact: dna Galina Munteanu, controlor de stat superior Direcția evaluare și monitorizare a ajutorului de stat, tel: 076-060-182 sau e-mail: munteanu.galina@competition.md