Astăzi, 17 martie 2016, în cadrul Proiectului UE „Suport pentru Consiliul Concurenței” a fost dat start unei noi serii de seminare care vor aborda subiecte teoretice și practice din domeniul abuzului de poziție dominantă.
Tematica seminarului de astăzi este „Analiza factorilor generali și metodologiilor de evaluare a abuzului de poziție dominantă„, și a fost susținut de expertul-cheie al proiectului, Dr. Theodor KOUTSOMPINAS.
Amintim că, Proiectul Uniunii Europene „Suport pentru Consiliul Concurenței” este planificat pentru o perioada de 2 ani și are drept scop susținerea Republicii Moldova în realizarea obiectivelor pe componenta de concurență, specificate în capitolul de legislație și politică concurențială din cadrul DCFTA (Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător UE-Republica Moldova).
Consiliul Concurenței
17 martie 2016