în perioada 18-22 septembrie, la Chișinău, s-a desfășurat cea de-a doua sesiune de asistență tehnică oferită de Consiliul Concurenței din România, în scopul implementării măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dar și alinierii legislației naționale la acquis-ul UE.

Scopul evenimentul a constituit acordarea asistenței și expertizei juridice în vederea elaborării screening-ului actelor normative în domeniul ajutorului de stat, fiind abordate și puse în discuție subiecte precum: expertiza Consiliului Concurenței din România la formularele de raportare a ajutoarelor de stat și ajutoarelor de minimis din Republica Moldova; punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului privind ajutorul de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare, Regulamentului privind ajutorul pentru salvare a beneficiarilor aflați în dificultate și Regulamentului privind ajutorul de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare.

 

Totodată, atât agenda comprehensivă a evenimentului, cât și deschiderea manifestate de experții autorității de concurență din România au contribuit la ample sesiuni de întrebări/răspunsuri, în cadrul cărora participanții la eveniment au fost antrenați în dezbaterea subiectelor de interes sensibile, problemelor și provocărilor întâmpinate. Astfel au fost puse în discuții: experiența Consiliului Concurenței din România privind utilizarea analizei comparative (testul comparativ) la evaluarea ajutoarelor de stat, analiza ex-post a ajutoarelor de stat autorizate, discuții asupra ajutoarelor de stat acordate pentru infrastructura (rutieră, feroviară, navală și aeroportuară) și preluarea celor mai bune practici la acordarea ajutorului de minimis. Un subiect de interes major l-a constituit și prezentarea Registrului Ajutoarelor de Stat (REGAS).

 

Proiectul de asistență tehnică al cărui beneficiar este Consiliului Concurenței al Republicii Moldova cuprinde o serie de evenimente, în cadrul cărora angajații instituției vor beneficia de consiliere în vederea armonizării reglementărilor sectoriale cu legislația în domeniul concurenței, consolidării capacităților instituționale pentru aplicarea eficientă a regulilor de concurență și ajutor de stat, suport tehnic pentru îmbunătățirea competențelor și eficienței aparatului administrativ.