în scopul implementării eficiente și corecte a Legii cu privire la ajutorul de stat și prevederilor acesteia, la data de 1 aprilie 2014, Viorica CĂRARE, Președintele Consiliului Concurenței al Republicii Moldova, a efectuat o vizită de lucru în raionul Hîncești.
La ședință au participat primarii și secretarii consiliilor localităților din raion, funționari din cadrul aparatului executiv al Consiliului Raional, prezența constituind circa 95 de procente. în cadrul întrevederii aceștia au fost informați privind necesitatea implementării legii ajutorului de stat, dar și referitor la sancțiunile care pot fi aplicate în cazul nerespectării prevederilor actului susmenționat.
în context, Președintele Consiliului Concurenței a menționat importanța aplicării corecte a acestei legi, atenționând, că orice ajutor de stat, care este acordat, trebuie notificat sau raportat la Consiliul Concurenței, pentru prevenirea distorsionării regulilor concurențiale de către furnizorii ajutorului de stat, care sunt considerați autoritățile administrației publice locale și centrale.
Totodată, doamna CĂRARE a specificat că : Ajutorul de stat reprezintă bunuri publice, care sunt transmise, inclusiv sub formă de mijloace financiare, către un beneficiar sau care nu ajung în bugetul statului ca urmare a unor scutiri, facilități, subvenții sau alte forme de măsuri de sprijin acordate de furnizor, conferind astfel beneficiarului un avantaj economic care nu ar fi fost obținut în condiții normale de piață
Scopul întrevederii rezidă în promovarea unei colaborări efective cu furnizorii și beneficiarii de ajutor de stat și acordarea asistenței de specialitate cu privire la modalitățile acordării ajutorului de stat pentru crearea unui mediu concurențial normal, ce constituie garanția implementării cu succes a angajamentelor Republicii Moldova în domeniul concurenței.
Consiliul Concurenței,
2 aprilie 2014