în această perioadă, delegația Consiliului Concurenței în frunte cu Doamna Președinte Viorica CĂRARE se află într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii. Din componența delegației mai fac parte Domnul Ion MAXIM, Membru al Plenului Consiliului Concurenței, Domnul Victor LAȘCOV, Șef al Direcției Anticartel și Doamna Luminița ARAMĂ, Șef al Secției Relații Externe și Integrare Europeană.

Delegația noastră a fost primită la sediul Departamentului de Justiție al SUA unde au fost abordate provocările actuale ale implementării legislației concurențiale și experiența SUA în acest domeniu.

De asemenea, s-a discutat despre modalitățile de colaborare pe viitor în vederea preluării bunelor practici privind aplicarea reglementărilor concurențiale în țara noastră.

Colegii americani s-au arătat deschiși către aprofundarea parteneriatului bilateral în domeniul concurenței.

Consiliul Concurenței

11.01.2018