Detalii generale:
Număr și data decizie: APD 15/17 10 din 2018-02-22--
La data de 12.04.2017, Plenul Consiliului Concurenței, în baza adresării parvenite de la Uniunea Transportatorilor și Drumarilor, precum și în baza informațiilor acumulate în perioada examinării preliminare, a dispus inițierea investigației referitor la semnele încălcării art. 11 alin. (2) lit. a) și c) din Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012 de către „Gările și Stațiile Auto” îS.
în cadrul investigației s-a constatat că „Gările și Stațiile Auto” îS deține poziție dominantă pe piața activității de autogară în limita teritoriilor autogărilor întreprinderii.
Prin Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. APD-15/17-10 din 22.02.2018 a fost constatată încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) și (2) lit. c) din Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012 de către „Gările și Stațiile Auto” îS, prin aplicarea de clauze diferențiate operatorilor de transport rutier în partea ce ține de termenul de decontare, drepturile și obligațiile părților, stabilirea și reținerea penalităților prevăzute în contractele privind transportul auto de călători.
Astfel, Plenul Consiliului Concurenței a aplicat întreprinderii o amendă în mărime de 517 833,71 lei, de asemenea, a obligat „Gările și Stațiile Auto” îS să excludă din contractele privind transportul auto de călători clauzele diferențiate, astfel, încât să fie înlăturată încălcarea constatată.