în scopul implementării eficiente și corecte a Legii cu privire la ajutorul de stat și prevederilor acesteia, la data de 13 martie 2014, Viorica CĂRARE, Președintele Consiliului Concurenței al Republicii Moldova, a efectuat o vizită de lucru în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia.

     La ședință au participat primari și secretari din localitățile unității teritoriale autonome și funcționari ai executivului (în total 25 persoane). în cadrul întrevederii aceștia au fost informați privind noțiunea ajutorului de stat, mecanismele de acordare, evidență și raportare a acestuia. S-a atras atenția asupra rolului APL-urilor în calitate de furnizori ai ajutorului de stat și termenii de implementare a legii cu privire la ajutorul de stat, dar și referitor la sancțiunile care pot fi aplicate în cazul nerespectării prevederilor actului susmenționat.

     Scopul întrevederii a rezidat în promovarea unei colaborări efective cu furnizorii și beneficiarii de ajutor de stat și acordarea asistenței de specialitate cu privire la modalitățile acordării ajutorului de stat pentru crearea unui mediu concurențial normal, ce constituie garanția implementării cu succes a angajamentelor Republicii Moldova în domeniul concurenței.

     în context, Președintele Consiliului Concurenței a menționat că: Ăœaplicarea corectă a acestei legi, precum și notificarea sau raportarea ajutorului de stat la Consiliul Concurenței au o importanță deosebită, contribuind la prevenirea distorsionării regulilor concurențiale de către furnizorii ajutorului de stat .

 

 

Consiliul Concurenței,

15 mai 2014